Sindromul copilului zgaltait este o afectiune grava, cauzata de scuturarea fortata a unui sugar sau copil mic, care dauneaza celulelor cerebrale, impiedicand creierul sa primeasca oxigen adecvat. Acest sindrom, cunoscut si sub denumirea de sindromul impactului zguduit sau sindromul scuturarii biciului, este o forma de traumatism cranian indus, ce poate avea consecinte devastatoare pe termen lung.
Anatomia speciala a copilului la aceasta varsta, cu oasele si muschii gatului subdezvoltati, il predispune la leziuni. Miscarile violente arunca creierul copilului inainte si inapoi, rupand vasele de sange si nervii din creier si dezorganizand tesutul cerebral. Scuturarea determină deseori leziuni ireversibile.
De cele mai multe ori, parintii nu cunosc impactul zgaltaitului asupra copilului. Afla, in cele ce urmeaza, in ce consta mai exact sindromul copilului zgaltait, ce consecinte poate avea asupra celui mic, prin ce manifestari se poate evidentia, dar si cum se depisteaza si trateaza aceasta afectiune.
Ce este sindromul copilului zgaltait si de ce apare
In sindromul copilului zgaltait, sunt intalnite semne si simptome specifice unei suferinte cerebrale a bebelusului sau copilului mic. Fenomenul apare ca urmare a unei ciocniri a parenchimului cerebral de peretii cutiei craniene.
Atunci cand copiii plang excesiv si/sau sunt agitati, unii parinti, fie in speranta de a ajuta copilul sa se linisteasca, fie din frustrare si/sau oboseala, pot incerca sa il scuture. Acest lucru insa este extrem de daunator, intrucat creierul unui copil atat de mic nu este suficient de bine dezvoltat pentru a rezista la astfel de impacturi.
In urma ciocnirii repetate de cutia craniana, creierul copilului este dispus la sangerari, hematoame, contuzii si multe alte complicatii asociate traumatismelor. Acestea sunt suficient de grave sa altereze starea de sanatate a copilului si, in plus, pot conduce la aparitia a numeroase complicatii nedorite.
Factori de risc
Oricine este in proximitatea copilului suficient timp si il supravegheaza poate fi implicat in declansarea sindromului copilului zgaltait. Astfel, nu numai parintii pot fi implicati, ci si bunicii, unchii, matusile, fratii mai mari sau bona.
Se considera ca leganatul, cazaturile minore sau scuturarea usoara nu sunt suficiente pentru a produce o simptomatologie asemanatoare. Astfel, pentru a evita sindromul copilului zgaltait, oricine are in grija copilul trebuie sa incerce sa nu il bruscheze si sa caute metode alternative de a-l calma pe cel mic, pentru a nu se ajunge la o scuturare periculoasa.
In general, factorii de risc ce predispun la aparitia unui astfel de sindrom sunt strans legati de contextul familial, precum si de comportamentul supraveghetorilor copilului. Printre principalii factori de risc se regasesc:
- Lipsa de experienta a persoanei/persoanelor care au grija de copil - o lipsa de experienta poate conduce la adoptarea unor obiceiuri nepotrivite de calmare a plansului celui mic, printre care si scuturatul;
- Varsta mica a parintilor - cresc sansele unei lipse de experienta;
- Stresul parintilor sau al celor care au in grija copilul - stresul predispune la adoptarea unor obiceiuri nepotrivite pentru calmarea celui mic;
- Probleme in familie ce ar putea afecta gradul de toleranta pentru comportamentul copilului (ex: divort, probleme financiare);
- Consumul de alcool si/sau alte substante ce pot altera starea propice a persoanei/persoanelor care au in grija copilul;
- Istoricul de abuz (violenta domestica) al parintilor/persoanelor ce au in grija copilul;
- Problemele din sfera sanatatii mintale ale ingrijitorilor copilului (ex: depresie).
Alti factori de risc ce trebuie luati in considerare sunt existenta unor afectiuni (ex: malformatii) ale bebelusului ce il pot predispune la complicatii in urma unor traumatisme.
Sindromul copilului zgaltait - simptome
Tabloul clinic din sindromul bebelusului scuturat este destul de sugestiv pentru un traumatism la nivel cerebral si, implicit, tinand cont de simptomatologie, se poate deduce faptul ca nu a fost un traumatism provocat de copil, ci a fost produs din exterior.
Plaja de semne si simptome este una larga, variind atat in functie de varsta copilului (ex: nou-nascut vs 2 ani), cat si in functie de gradul de severitate al traumatismului. La modul general, manifestarile includ:
- Iritabilitate;
- Somnolenta;
- Letargie;
- Tulburari de respiratie;
- Tulburari ale sistemului digestiv - varsaturi;
- Modificarea apetitului;
- Crize convulsive;
- Modificarea culorii tegumentelor - piele alba sau cianotica;
- Semne sugestive pentru scuturare - echimoze (vanatai) la nivelul pieptului si bratelor;
- Semne de hipertensiune intracraniana - proeminenta aparuta in crestetul capului (in zona fontanelei);
- Tremor;
- Coma.
Fiecare copil este diferit si poate prezenta mai multe sau mai putine semne si simptome. Intotdeauna cand apar aceste semne sau simptome, acestea trebuie adresate medicului pediatru cat mai curand posibil.
Ce se intampla daca scuturi un bebelus. Complicatii
Zgaltaitul puternic al unui copil atat de mic poate avea un impact mai mare decat cel emotional sau semnele si simptomele ocazionale. Atunci cand scuturatul se produce intr-un mod suficient de brutal si/sau se produce cu o frecventa mare, simptomatologia poate capata amploare, dand nastere la adevarate complicatii ce pot marca toata viata copilului.
Cel mai mare risc pe care il poate experimenta un copil scuturat este decesul. Desi poate parea o complicatie rara sau aproape imposibila, atunci cand copilul este suficient de mic si are un organism in dezvoltare, scuturatul viguros il poate pune de fiecare data la risc pentru o astfel de complicatie.
In traumatismele cerebrale, zona sau zonele afectate pot dicta simptomatologia, complicatiile si gravitatea acestora. In timp ce unele zone ale sistemului nervos central pot raspunde moderat la agresiune, altele pot induce crize sau chiar coma.
Printre principalele complicatii intalnite in sindromul copilului zgaltait se numara:
- Probleme cognitive, de limbaj, de invatare si memorie pe tot parcursul vietii;
- Abilitati intelectuale limitate;
- Orbire (totala sau partiala);
- Pierderea auzului (totala sau partiala);
- Crize convulsive, epileptice;
- Afectarea coloanei vertebrale - instalarea dificultatilor de mers si echilibru sau chiar paralizia.
Sindromul copilului scuturat - diagnostic
In multe situatii, obtinerea diagnosticului de sindrom al copilului zgaltait nu este o misiune usoara. Adesea, in special in cazurile in care exista un abuz la domiciliu sau pur si simplu parintii/persoanele ce ingrijesc copilul nu considera ca scuturatul este o problema, prezentarea la medic se poate realiza cu intarziere.
Atunci cand copilul ajunge la pediatru, medicul poate observa semnele si simptomele sugestive si sa formuleze o suspiciune diagnostica. Totusi, un diagnostic complet va include toti pasii necesari obtinerii unei certitudini.
Medicul va prelua istoricul medical al copilului de la parinti, completandu-l cu cel heredocolateral (familial).
Ulterior, se va efectua un examen clinic complet, cu focus asupra zonelor de interes sugerate de simptomatologie.
Pentru a completa diagnosticul, se va apela la mai multe teste paraclinice. Acestea constau in:
- Teste de sange - se identifica o eventuala sensibilitate a copilului; se pot folosi in special pentru a exclude posibile alte afectiuni ce ar fi putut cauza aceeasi simptomatologie;
- Teste imagistice (radiografie, CT, RMN) - in sindromul copilului zgaltait, testele imagistice au o deosebita importanta, intrucat pot evidentia locul traumatismului, precum si modificarea integritatii structurale a tesutului cerebral; ca si in cazul testelor de sange, testele imagistice pot fi utilizate pentru a exclude alte afectiuni;
- Examenul fundului de ochi - extrem de util in identificarea unor posibile sangerari cauzate de traumatismul cranian.
In functie de simptome, medicul poate cere efectuarea unor teste suplimentare, pana la obtinerea diagnosticului de certitudine. Intrucat traumatismele pot pune viata copilului in pericol, acesta trebuie sa ia in considerare posibilitatea unui abuz la domiciliu si sa comunice rezultatele consultatiei cu un specialist in domeniu (ex: asistent social).
Sindromul copilului zgaltait - tratament
In cazurile grave, sindromul copilului zgaltait necesita tratament de urgenta, cu scopul de a aduce complicatiile la minimum. Acest fapt poate consta in suport respirator si interventie chirurgicala pentru a opri hemoragiile interne.
Atunci cand traumatismul nu necesita tratament in urgenta, se ofera un tratament simptomatic pentru simptomele resimtite de copil, in scopul ameliorarii inflamatiei si durerii.
Parintii trebuie indrumati, primind sfaturile necesare pentru a se putea preveni scuturarea copilului pe viitor. Daca parintii nu au constientizat faptul ca zgaltairea poate avea un astfel de impact asupra copilului, li se va explica in ce mod afecteaza acest obicei sanatatea celui mic, precum si de ce este crucial sa nu se mai repete niciodata.
In plus, medicul pediatru poate oferi sfaturi parintilor despre cum sa actioneze atunci cand bebelusul plange in mod necontrolat. In acest fel, prin informare, sansele sa se ajunga la un nivel de frustrare suficient de mare pentru a zgaltai copilul scad.
Nu in ultimul rand, trebuie intotdeauna evaluata posibilitatea unei situatii dificile in familie. Intrucat aceasta poate afecta si copilul, este esential ca, indiferent de problema din cuplu, sanatatea copilului sa fie o prioritate si sa fie constientizata importanta mentinerii ei.
Ce face acest sindrom atat de devastator este faptul ca de obicei implica o leziune cerebrala totala. Aceste deficite pot necesita un program riguros de terapie fizica si occupationala pentru a ajuta copilul sa achizitioneze abilitati care s-ar fi dezvoltat de la sine daca nu ar fi intervenit traumatismul cerebral. Deseori terapeutii lucreaza cu un singur copil o data, concentrandu-se pe a construi abilitatea copilului de a fi atent.
Un aspect cheie al prevenirii sindromului este cresterea constientizarii pericolului reprezentat de scuturarea unui sugar sau copil mic. Pentru a preveni un potential sindrom al copilului scuturat, parintii si ingrijitorii copiilor au nevoie de ajutor pentru a face fata stresului determinat de ingrijirea celor mici.
Ghid pentru părinți în îngrijirea nou-născutului și terapie intensivă neonatală | Prevenirea sindromului bebelușului scuturat
Manipularea atentă, evitarea scuturării repetate și forțate a bebelușului poate preveni sindromul bebelușului scuturat. Nu orice tip de scuturare cauzează sindromul copilului scuturat. Puteți să scuturați încet și ușor, să aruncați în aer, să săriți copilul în aer, dar totuși, fiți atenți în timp ce faceți asta.
Ticuri nervoase la copii - O posibilă confuzie
Este important de menționat că ticurile nervoase la copii, deși implică mișcări involuntare, nu trebuie confundate cu sindromul copilului zgaltait. Ticurile sunt mișcări bruște, involuntare ale anumitor părți ale corpului sau sunete care apar dintr-o dată. Deși pot fi cauzate de stres sau anxietate, ele nu implică traumatism cerebral.
Printre cauzele ticurilor nervoase la copii se numără lipsa somnului, stresul, schimbările bruște din viața lor (mutare, nașterea unui frate mai mic, divorțul părinților), dar și o atitudine prea severă din partea adulților. De cele mai multe ori, un copil care manifestă un tic vrea să atragă atenția asupra unei probleme pe care nu știe cum să o expună.
În cazul ticurilor, se recomandă ignorarea lor, deoarece atenția negativă le poate agrava. Exercițiile de respirație pot ajuta la gestionarea stresului, iar în cazuri persistente, se recomandă un consult neurologic pediatric și psihoterapie.
Agresivitatea la copii - O altă fațetă a comportamentului
Agresivitatea la copii, mai ales la vârste fragede, este adesea un comportament normal și temporar, datorat imaturității creierului și dificultăților în gestionarea emoțiilor. În primul an de viață, plansul și țipetele sunt principalele modalități de exprimare a nevoilor. Ulterior, pot apărea comportamente precum trasul de păr, mușcatul sau aruncarea obiectelor.
Cauzele agresivității la copii pot fi multiple: lipsa strategiilor de rezolvare a problemelor, dificultăți în comunicare, curiozitate, experimentare, dar și influența modelului oferit de adulți sau de mediul înconjurător. Copiii învață prin imitare.
Pentru a gestiona agresivitatea la copii, se recomandă introducerea momentelor de reflecție, jocuri de rol pentru dezvoltarea empatiei și autocontrolului, stabilirea fermă, dar blândă a limitelor, și concentrarea pe emoțiile copilului, renunțând la etichetări negative.
Este esențial să ne amintim că pentru copil este un moment în care are nevoie de suport și compasiune pentru a trece peste avalanșa de emoții. Nu apelarea la pedeapsă este crucială, ci metode din care copiii să învețe abilitățile de autoreglare.
Contactează-ne! Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat. Solicită o programare Sună la 021 9268