Deformările membrelor inferioare la copii sunt un motiv de îngrijorare destul de des întâlnit al părinților și este unul dintre cele mai frecvente motive de consult în secțiile de ortopedie pediatrică.
Părinții se sperie foarte des de unele aspecte ale picioarelor copiilor lor și apelează la medici ortopezi, crezând că cei mici au probleme. Dr. Adyb Adrian Khal, medic specialist ortopedie traumatologie și ortopedie pediatrică, explică că, în majoritatea cazurilor, panica părinților este nejustificată, deoarece ceea ce ei cred că este anormal la copil este o pseudo-problemă, o fază normală de dezvoltare.
Există două principii fundamentale pe care părinții ar trebui să le cunoască: primul este tendința eronată de a considera copilul ca fiind un adult în miniatură, iar al doilea, foarte important, este că anatomia omului evoluează mult pe parcursul vieții.
Copilul nu este un adult în miniatură, iar anatomia omului evoluează continuu pe parcursul vieții, de la momentul concepției până la îmbătrânire. Acest fenomen, numit ontogeneză, implică toate transformările corpului, iar un exemplu elocvent este fața omului, care evoluează de la naștere la vârsta adultă. Exact prin aceeași evoluție trec și membrele inferioare, a căror formă se modifică.
Părinții se sperie atunci când genunchii copilului, între 3 și 8 ani, se ating. Uneori genunchii se ating într-o măsură atât de mare încât se împiedică atunci când aleargă și nu este de mirare că părinții se îngrijorează. În spatele acestor probleme stă evoluția pe parcursul vieții. În cazul unui copil preșcolar, scheletul are nevoie de timp ca să ajungă la aspectul echilibrat al adultului, astfel că uneori poate trece printr-o fază care poate alarma, dar fără să existe nicio patologie. Este doar o perioadă de transformare.
Evoluția Normală a Formei Membrelor Inferioare
Morfologia membrelor inferioare trece prin trei etape, relativ bine delimitate în funcție de vârsta copilului:
- Etapa 1: De la naștere până la aproximativ 2 ani. Morfologia obișnuită este genu varum, adică genunchii și gambele sunt arcuite în exterior, în formă de "O". Când gleznele sunt lipite, persistă o distanță de până la 5 centimetri între genunchi. Această morfologie este fiziologică (perfect normală) până la aproximativ 1 an, când copilul începe să meargă. După achiziția mersului, urmează o perioadă, care poate dura un an sau mai mult, în care genunchii se apropie progresiv. Această deformare se ameliorează de la sine în majoritatea cazurilor.
- Etapa 2: De la 3 la 8 ani. Morfologia obișnuită este genu valgum, adică gambele sunt în X. Genunchii sunt în contact, dar distanța dintre glezne este între 5 și 7 centimetri. Copilul poate fi jenat, mai ales atunci când aleargă, având tendința de a se împiedica frecvent, pentru că genunchii lui se încalecă. Creșterea și dezvoltarea oaselor normale în intervalul de vârstă 2-4 ani pot determina genunchii să se întoarcă spre interior. Acesta este un proces fiziologic.
- Etapa 3: Până la 10 ani sau mai mult. Axul membrelor inferioare devine normal, adică gleznele și genunchii ajung simultan în contact, iar picioarele sunt drepte.
Ca principiu, în toate situațiile în care morfologia se înscrie în limitele fiziologice, dar apar orientări înspre exterior sau interior, ar trebui așteptat momentul în care evoluția se face către următoarea etapă, dacă nu există alte simptome asociate. Simptomele de alarmă includ asimetrii, durere sau accentuarea deformării.
Când Este Necesar Consultul la Medicul Ortoped Pediatru?
Deși majoritatea modificărilor sunt fiziologice, există situații când vizita la medicul ortoped pediatru este necesară:
- Asimetria: Semnul comun, în toate situațiile, care indică o posibilă patologie.
- Durerea: Orice durere la un membru, de regulă la un genunchi sau la ambele picioare, trebuie luată foarte în serios.
- Accentuaarea deformării: Fie că este genu varum sau genu valgum, impune un control amănunțit.
- Persistența genu varum după vârsta de 4 ani: Este un semnal de alarmă important.
- Creșterea distanței între glezne în cazul genu valgum: Poate indica o patologie.
- Persistența deformrii în perioada prepubertară (în jurul vârstei de 9-10 ani): Necesită evaluare medicală.
- Durerea semnalată de copil: Fie că apare atunci când stă sau după efort, mai ales dacă este localizată la un singur membru, nu poate fi neglijată.
- Distanța între genunchi depășește 4 centimetri sau distanța între glezne este mai mare de 5 centimetri: Chiar dacă există simetrie și copilul nu reclamă durere, este necesar un consult.
Nu toți copiii trec prin aceste etape în același mod, dar majoritatea manifestă modificări unghiulare fiziologice ale picioarelor pe măsură ce cresc. Până la 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani au genunchi apropiați, iar în aproximativ 99% din aceste cazuri, genu valgum se corectează spontan.
Încălțămintea și Picioarele Plate
Încălțămintea purtată de copil nu are nicio influență asupra evoluției și efectelor care pot apărea în aceste etape de dezvoltare. Indiferent de tipul pantofilor, evoluția anatomiei pe perioada creșterii nu se va schimba.
Pentru copiii care învață să meargă, încălțămintea ideală este ușoară și moale, cu suport pentru gleznă, potrivită pe lungime și lățime, dar niciodată fixă. Talpa trebuie să fie plată și flexibilă, cu întărituri la călcâi, dar să se poată îndoi foarte ușor la vârf. Partea din față a pantofilor trebuie să fie mai lată decât călcâiul, iar aceștia să aibă șireturi, curele sau elemente de fixare.
În ceea ce privește piciorul plat (platfus), este important de știut că picioarele copiilor sunt plate în primii doi ani de viață. Bolta plantară are o morfologie evolutivă, iar până la vârsta de 8 ani, tendința naturală este spre piciorul plat. Această situație este curentă, banală și nu este semnul unei patologii. Tălpicii ortopedici nu au nicio influență asupra morfologiei scheletului în această perioadă. Orice altă măsură, atele, reeducarea plantară, administrarea de calciu etc., nu au influență cunoscută asupra morfologiei piciorului. Este doar o chestiune de timp și de evoluție.
Intervențiile pentru platfus sunt necesare doar atunci când apare asimetria, durerea sau dacă platfusul afectează postura și restul sistemului osos, situații rare care pot beneficia de tratament sau, în cazuri extreme, de intervenții chirurgicale. Tălpicile ortopedice se pot justifica doar dacă piciorul este dureros, dacă ameliorează confortul pantofilor sau dacă există o cauză sau o maladie responsabilă de acest platfus.
Alte Deficiențe și Mersul Copilului
O altă spaimă a părinților este tendința copiilor de a merge cu picioarele înspre interior (mers în rotație internă) sau înspre exterior (mers în rotație externă). O rotație internă sau externă în jurul propriului ax al unui membru inferior de 20 de grade este fiziologică. Copilul are tendința de a merge cu picioarele înspre interior înainte de 8 ani, acest fapt fiind normal și putând fi asociat cu o poziție în "W" atunci când stă jos.
Poziția în "W" este considerată frecvent ca fiind dăunătoare, dar totodată este parte din dezvoltarea normală. Un copil care se deplasează cu ușurință în și din această poziție în alte poziții nu ridică motive de îngrijorare. Dacă însă copilul persistă în această poziție și are asimetrii, durere sau tulburări de locomoție, vizita la ortopedul pediatru este indicată.
De asemenea, medicul pediatru și ulterior specialistul ortoped trebuie consultați dacă:
- Copilul este incapabil să-și corecteze poziția la cerere.
- Corectarea poziției este însoțită de durere.
- Cel mic se plânge de dureri la nivelul picioarelor.
Majoritatea bebelușilor se nasc cu anumite modificări ale poziției picioarelor din cauza poziției pe care au avut-o în uter. Neavând destul spațiu să-și întindă membrele, oasele și mușchii pot căpăta posturi puțin curbate. Pe măsură ce încep să meargă și pun mai multă greutate pe picioare, acestea se îndreaptă treptat în mod natural.
Piciorul Varus Equin (Picior Strâmb Congenital)
Piciorul varus equin nu este o malformație congenitală, ci descrie o serie de anomalii de dezvoltare prezente, de obicei, la naștere. Piciorul bebelușului este răsucit, tendoanele fiind mai scurte decât de obicei, ceea ce face ca piciorul să fie strâmb, răsucit spre interior, cu vârful orientat în jos.
Această deformare a piciorului poate afecta unul sau ambele picioare și poate fi clasificată în trei tipuri:
- Idiopatică: Cauză necunoscută (cel mai frecvent tip, numit și talipes equinovarus).
- Neurogenă: Cauzată de o afecțiune a sistemului nervos (ex. spina bifida).
- Sindromică: Legată de un sindrom de bază (ex. artrogripoză, sindromul inelului de constricție).
Piciorul varus equin poate fi tratat cu succes, de obicei, fără intervenție chirurgicală, prin metoda Ponseti, care implică gipsări succesive și purtarea unei orteze. Tratamentul precoce, ideal la 1-2 săptămâni după naștere, este esențial pentru a evita probleme grave, inclusiv imposibilitatea de a merge.
Factorii de risc includ sexul masculin, fondul genetic, fumatul și consumul de alcool în timpul sarcinii, precum și prea puțin lichid amniotic.
Metoda Ponseti: Tratamentul piciorului strâmb
În concluzie, majoritatea modificărilor apărute la nivelul picioarelor copiilor în primii ani de viață sunt etape normale de dezvoltare. Totuși, este important ca părinții să fie informați și să consulte medicul specialist ori de câte ori apar semne de îngrijorare, cum ar fi asimetria, durerea sau accentuarea deformărilor.