Intarzierea in crestere a unui copil reprezinta o problema destul de frecventa in practica medicala si apare atunci cand un copil nu se dezvolta normal comparativ cu standardul pentru varsta sa.
In general, intarzierile de dezvoltare ale unui copil sunt observate de parinti, acestia trebuind sa se consulte cu medicul pentru a vedea ce este de facut in continuare, mai ales ca aceasta problema poate indica spre alte afectiuni ale sanatatii.
Cauzele ce pot face ca un copil sa nu creasca sunt diverse, intarzierile putand fi produse de un deficit de hormoni de crestere, de hipotiroidism, de malnutritie/malabsorbtie sau de diferite alte afectiuni de sanatate.
Cu toate acestea, unii copii se pot dezvolta oarecum diferit, dar fara a exista probleme de crestere.
Este important ca greutatea sa fie comparata cu inaltimea, astfel incat sa se observe modul de dezvoltare.
Uneori, copiii mici pot pierde in greutate pe masura ce vor deveni mai activi, iar in aceasta situatie greutatea lor poate sa scada in raport cu inaltimea.
Chiar si asa, copilul va continua sa progreseze intr-un ritm normal pentru varsta sa.
Atunci cand exista o intarziere semnificativa in cresterea copilului, parintii pot fi extrem de preocupati de acest lucru.
Daca un copil este mai mic decat ceilalti copii de varsta sa, pot exista anumite probleme de crestere.
In functie de cauza care sta la baza intarzierilor de crestere, acestea pot avea diferite manifestari ce trebuie recunoscute.
Hormonul de crestere este foarte important in dezvoltarea optima a unui tanar, iar incetinirea cresterii unui copil poate fi provocata de nivelurile reduse ale sale.
Daca parintii sau alti membri ai familiei au o inaltime mica, este normal ca un copil sa creasca intr-un ritm mai lent decat colegii de aceeasi varsta.
Intarzierile de crestere ce sunt cauzate de istoricul familial nu reprezinta o problema si nu indica spre o alta afectiune medicala.
Copiii ce au asociata aceasta cauza sunt mai mici decat media, dar cresc intr-un ritm normal.
De asemenea, acesti copii tind sa ajunga la pubertate mai tarziu decat colegii lor.
In conditii normale, hormonii de crestere promoveaza cresterea si dezvoltarea tesuturilor corpului.
Bebelusii sau copiii cu hipotiroidism sufera de un deficit de functionare al glandei tiroide.
Sindromul Turner reprezinta o afectiune genetica ce afecteaza femeile carora le lipseste partial sau complet un cromozom X.
Pentru copiii mai mici, in primele luni de viata, acest lucru poate fi rezultatul unei alimentatii inadecvate cu laptele matern sau a unei dilutii necorespunzatoare a formulelor de lapte praf.
Vizita la medic este indicata ori de cate ori exista suspiciuni cu privire la dezvoltarea optima a unui copil.
Vizita la medic este cu mult mai indicata atunci cand se suspecteaza cauzele prezentate mai sus.
Pentru a pune diagnosticul, medicul va dori sa stie intreg istoricul medical al pacientului.
De asemenea, sunt necesare informatii cu privire la istoricul medical al parintilor si chiar al rudelor.
Analizele de sange pot fi realizate si pentru a detecta alte afectiuni de sanatate, cum ar fi bolile gastro-intestinale, renale sau osoase.
In plus, poate fi evaluata glanda tiroida sau pot fi realizate analize suplimentare pentru copiii cu sindrom Turner sau sindrom Down.
Anumite teste si studii imagistice pot ajuta medicul sa puna diagnosticul.
Perspectivele unui copil cu intarzieri de crestere vor depinde foarte mult de cauza ce a dus la acest lucru, dar si de momentul in care este inceput tratamentul.
Asteptarea unei perioade prea mari pentru acordarea tratamentului poate duce la cresterea sanselor de a avea o statura mica, dar si de a dezvolta alte complicatii.
Danda VSR, et al. (2017). Growth hormone treatment in Turner’s Syndrome: A real world experience.
Grimberg A, et al. (2017). Guidelines for growth hormone and insulin-like growth factor-I treatment in children and adolescents.
Growth hormone deficiency. (2016). Growth problems. (n.d.).
Hypothyroidism in children. Mayo Clinic Staff. (2016).
Dwarfism.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare.
Evaluarea creşterii în înălţime a unui copil este esențială în monitorizarea stării de sănătate a acestuia.
Astfel măsurarea înălţimii cu acurateţe este parte esențială din examenul fizic al copiilor şi adolescentei.
Debutul unei boli cronice poate fi adesea determinat că o inflexiune pe curba de creştere.
Au fost întocmite curbe de creştere pentru copii în funcţie de vârstă şi sex de către OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), cât şi curbe de referinţă pentru cele mai multe ţări dezvoltate, inclusiv pentru România, de asemenea pentru diferite subpopulaţii etnice sau pentru copii cu diverse sindroame genetice (sdr. Down, sdr. Turner, acondroplazie etc).
Înălţimile normale se situează între +2 DS şi -2 DS, sau între percentilele 3 şi 97, faţă de media pentru vârsta, sex şi etnie.
Deci 3% dintre copii se regăsesc sub limita inferioară a normalului.
Diagnosticul de statură mică se pune prin compararea înălţimii copilului pe curbele de creştere cu a unei populaţii similare genetic şi folosind talia medie parentală.
De multe ori, diagnosticul de statură mică patologică nu se pune pe o singură măsurătoare.
E nevoie de măsurători seriate ale înălţimii pentru a stabili viteza de creştere (măsurători la minim 3 luni, de preferat la 6 luni).
Viteza de creştere variază în funcţie de vârstă, dar se consideră anormală o viteză de creştere sub 5 cm/an între vârsta de 4 ani şi debutul pubertăţii.
Există de asemenea o corelaţie între înălţimea medie parentală şi stătură unui copil.
Se poate calcula talia ţintă la vârsta adultă a copilului printr-o formulă în funcţie de înălţimile părinţilor.
Această metodă se foloseşte în absenţa unei boli ce ar putea afecta creşterea şi când părinţii au înălţimi similare, fără variaţii mari.
Stătură mică poate fi o variantă a normalului sau să fie cauzată de o patologie.
Rolul evaluării medicale este de a decide între aceste posibilităţi.
Cauzele deficitului de creştere Se împart în principal în cauze non-endocrine şi cauze endocrine.
Cauze non-endocrine pentru hipotrofia staturala
Părinţii adesea suspectează o cauză endocrina.
Însă majoritatea copiilor cu deficite de creştere nu au boli endocrine.
Variante ale normalului de talie mică
Se regăsesc la majoritatea copiilor evaluaţi pentru deficite de creştere în ţările dezvoltate.
Stătură mică familiala-au înălţimea ţintă ca adulţi apropiată de patternul familial, viteza de creştere e normală şi vârsta osoasă apropiată de vârsta cronologică.
Întârzierea constituţională a creşterii şi pubertatii-la copiii care au rude de gradul I sau ÎI cu acelaşi tipar de dezvoltare întârziată (talia adultă la rudele de sex masculin atinsă după 18 ani, menarha la rudele de sex feminin după 15 ani etc).
Pentru că vârsta osoasă este întârziată, creşterea continua mai mult decât în mod normal, în final copiii atingând o talie adultă în limite normale.
Malnutriţia Este încă cea mai comună cauza de deficit de creştere pe glob.
Caracteristic este greutatea mică pentru înălţime.
Poate fi izolată (alimentaţie insuficientă, restricţii alimentare etc) sau că o componentă a unei boli sistemice care interfera cu alimentaţia sau cu absorbţia de substanţe nutritive.
Prematuritatea şi SGA (small for gestational age)
Deşi majoritatea copiilor cu SGA recuperează creşterea, un procent de 20% pot urma un tipar de statură mică.
În comparaţie, copiii prematuri, dar care au avut greutate adecvată vârstei gestationale, recuperează greutatea şi înălţimea între vârsta de 1 an şi 2 ani.
Pentru copiii cu SGA şi talie mică este aprobat tratamentul cu hormon de creştere.
Bolile cronice Aproape toate bolile cronice severe pot da deficite de creştere în copilărie şi adolescenţa.
În anumite cazuri, precum în boală celiacă, statura mică şi afectarea creşterii pot precede semnele de malnutriţie şi boala gastro-intestinala.
Evaluarea clinică şi paraclinica iniţială a unui copil scund trebuie să excludă o serie de afecţiuni precum boala celiacă, boala Crohn, parazitoze intestinale, bolile hematologice, fibroză chistică, bolile cardiace congenitale sau dobândite, boala renală cronică, acidoza tubulară renala proximală şi distala, apneea obstructivă în somn etc
Anomaliile de creştere şi dezvoltare din bolile cronice sunt determinate de boala de bază prin consum energetic crescut, malnutriţie, malabsorbţie sau de tratamentul bolii (glucocorticoizi, radioterapie, chimioterapie etc).
Medicaţia Tratamentul copiilor cu ADHD poate încetini creşterea.
Terapia glucocorticoida este folosită într-o varietate de boli şi este o cauză de deficit de creştere.
Glucocorticoizii blochează secreţia de hormon de creştere sau acţiunea acestuia, formarea de colagen şi de os.
Efectul e mai pronunţat în administrarea zilnică decât în regimul alternativ.
La oprirea glucocorticoizilor, de obicei copiii recuperează într-o oarecare măsură creşterea, însă tratamentul prelungit conduce la efecte persistente în timp.
Sindroame genetice Mai multe sindroame genetice includ statura mică în tabloul clinic de trăsături fizice caracteristice.
Pentru toate fetiţele scunde fără o cauză evidentă se recomandă efectuarea cariotipului pentru a exclude sindromul Turner (disgenezia gonadica 45, X0), mai ales dacă prezintă şi pubertate întârziată.
Sindroamele Laurence-Moon, Bardet-Biedl, Prader-Willi asociază caracteristici fenotipice specifice precum şi obezitate şi deficit de creştere.
Sindromul Russel Silver se manifestă chiar înainte de naştere cu retard de creştere intrauterină severă şi care continuă şi postnatal.
Trăsăturile faciale sunt sugestive pentru acest sindrom şi pot indica testarea genetică pentru diagnostic.
Displazii scheletice Displaziile scheletice asociază statura mică prin defecte congenitale în dezvoltarea osului şi cartilajului care conduc la nanism disproporţionat (ex. Membre scurte faţă de trunchi).
Uneori se pot diagnostica la ecografiile prenatale.
Sunt o varietate de afecţiuni (acondroplazia, hipocondroplazia, displazia spondiloepifizara, osteogenesis imperfectă etc) şi trebuie supectate la copiii cu statura mică şi deformări osoase, fracturi recurente, descoperiri anormale la radiografii.
Cauzele endocrine de statură mică Cauzele endocrine nu sunt foarte frecvente.
Deficitul de GH (hormon de creştere)
Deficitul de GH poate fi congenital, printr-o serie de mutaţii care afectă secreţia sau acţiunea, sau dobândit.
Trebuie evaluată secreţia de GH la copiii cu afecţiuni hipofizare, tumori cerebrale, hipoplazie de sept optic, defecte de linie mediană, istoric de iradiere craniană, deficite de GH în familie etc.
În cazul uni deficit congenital, acesta devine vizibil până la vârsta de 1-2 ani.
Copiii cu deficit clasic de GH pot prezenta hipoglicemii neonatale uneori cu convulsii hipoglicemice, microfalus, viteza de creştere redusă cu statura mică ulterior, facies imatur, voce piţigăiată, ţesut adipos în exces reprezentat, hipercolesterolemie, maturare osoasă întârziată etc.
Nanismul psiho-social Apare în cazul copiilor cu deprivare maternă sau emoţională, ignoraţi sau disciplinaţi foarte sever, cu relaţii disfuncţionale părinte-copil, în familii dezorganizate, chiar în absenţa restricţiilor de alimentaţie.
În aceste cazuri apare o secreţie scăzută funcţional de GH care se corectează la rezolvarea sau disparţia cauzei.
Astfel, este importantă observarea relaţiilor familiale în evaluarea unui copil cu deficit de creştere.
Nu se recomandă terapia cu GH recombinant (rGH) pentru tulburările emoţionale.
Hipotiroidismul Hipotiroidismul poate fi congenital sau cu debut ulterior după naștere.
Poate conduce la tulburări severe de măturare osoasă şi neuro-psihica.
Se pot asocia statura mică, vârsta osoasă întârziată, creştere ponderală, răguşeala, bradicardie, constipaţie etc.
Sindromul Cushing Sindromul Cushing endogen se datorează unei producţii execesive de cortizol printr-un adenom hipofizar secretant de ACTH (boala Cushing) sau adenom suprarenal (sindrom Cushing).
Este foarte rar la copii.
Asociază obezitate centrală, statura mică, facies 'in luna plina', vergeturi abdominale violacee, pilozitate în exces, acnee.
Pseudohipoparatiroidism-osteodistrofia ereditară Albright Fenotipul este caracteristic acestei patologii cu statura mică, suprapondere, facies rotund, metacarpiene IV şi V scurte, iar paraclinic asociază semne de hipoparatiroidism biochimic, dar cu PTH crescut.
Boli ale metabolismului vitaminei D Rahitismul prin deficit de vitamina D sau rahitism ereditar dependent de vitamina D (tipul I şi tipul II), rahitismul hipofosfatemic sunt afecţiuni care se caracterizează prin diminuarea creşterii, dezvoltare anormală epifizara, modificări radiografice specifice.
Diabet zaharat Copiii cu diabet zaharat tip 1 cu un control glicemic slab au deficit de creştere faţă de copiii sănătoşi, iar în formă mai avansată pot dezvolta sindromul Mauriac cu creştere lineară atenuată, pubertate întârziată, hepatomegalie, trăsături cushingoide.
Diabet insipid Apare prin deficitul secreţiei de ADH-hormon antidiuretic (diabet insipid central) sau în cazul răspunsului inadecvat renal la ADH (diabet insipid nefrogen).
Poliuria şi polidipsia netratate pot duce la retard de creştere, care însă se corectează cu tratament adecvat.
În concluzie, cauzele pentru hipotrofia staturala sunt multiple.
Deficitul de creştere apare în aproape toate patologiile cronice ale copilului şi poate fi semnul iniţial al unei afecţiuni înaintea apariţiei altor semne sau simptome mai specifice.
Aşa se explica importanţa urmăririi creşterii şi dezvoltării în monitorizarea sănătăţii unui copil.
Un tipar al curbei de creştere în timp, pe care se pot evalua şi viteza de creştere şi punctele de inflexiune, ne dă informaţii despre momentul debutului unei patologii.
Evaluarea iniţială se face de către medicul pediatru.
Înainte de screeningul pentru o patologie endocrină şi testări hormonale complexe, se urmăreşte căutarea unei boli cronice care are ca efect statura mică.
Sunt importante istoricul amănunțit legat de sarcină din care provine copilul, complicațiile la naștere, auxologia la naștere, creșterea şi dezvoltarea ulterioară, antecedentele familiale şi personale, alimentaţia, relaţiile interfamiliale etc.
Dacă bilanţul iniţial nu descoperă o cauză evidentă de retard de creştere se trece la evaluarea endocrinologică cu testări specifice unui deficit sau exces hormonal.
Dr. Creșterea în greutate a nou-născutului și sugarului este monitorizată periodic, în timpul consulturilor la medicul pediatru sau la medicul de familie.
Nou-născutul prezintă la naștere o greutate de aproximativ trei kilograme, greutatea normală variind între 2500 și 4000 de grame.
În primele 10 zile după naștere există o scădere fiziologică în greutate de până la 10% din greutatea de la naștere.
Această scădere va fi recuperată în 7-14 zile.
În medie în prima lună nou-născutul ia în greutate 600-1000g (aproximativ 750g).
Creșterea în greutate a sugarului variază de la o lună la alta, încetinind treptat pe măsură ce copilul se apropie de vârsta de 12 luni.
Sugarul exclusiv alăptat are un ritm de creștere diferit față de bebelușii ce primesc formulă de lapte.
Laptele matern este cea mai bună sursă de principii alimentare pentru sugarul mic.
Creșterea în greutate este rapidă în primele luni decât în cazul copiilor alimentați artificial.
Ulterior, ritmul creșterii scade pe la vârsta de 3-4 luni.
La vârsta de un an, sugarii alimentați exlusiv natural pot cântări mai puțin decât cei care au primit formulă de lapte.
Alăptarea cu formula de lapte este asociată cu o creștere rapidă în greutate în perioada 6-12 luni.
În primele luni de viață creșterea este mai lentă decât în cazul sugarilor hrăniți cu lapte de la sân.
Un aspect important al hrănirii cu formulă de lapte este evitarea supra-alimentării ce duce la o creștere excesivă în greutate și la un risc crescut de obezitate infantilă.
Greutatea normală în primul an: Percentile și scoruri Z
Percentilele de creștere la sugar sunt un instrument folosit de medicul pediatru pentru a evalua și monitoriza dezvoltarea fizică a copilului în primii ani de viață, în special în ceea ce privește greutatea, lungimea/talia și circumferința craniană.
O percentilă indică poziția copilului în raport cu alți copii de aceeași vârstă și sex.
O altă variantă de a evalua ritmul de creștere al bebelușilor în funcție de sex este calcularea scorului Z.
Scorul Z exprimă câte deviații standard se află o valoare față de media populației de referință, luând în calcul vârsta și sexul copilului, un scor Z între -2 si +2 fiind considerat normal (Z ≤ -2 Subponderal, Z ≤ -3 Subnutriție severă ).
Nou-născuții prematuri, cu vârsta gestațională de sub 36 de săptămâni, au o greutate la naștere de sub 2500 de grame și o creștere în greutate mai întârziată față de un nou-născut la termen.
Prematurii internați în secția de terapie intensivă neonatală sunt cântăriți zilnic.
În același timp, mama joacă un rol central: hrănirea cu lapte matern poate optimiza creșterea, iar deficiențele nutriționale sau stresul pot afecta producția de lapte.
Pentru a afla de ce nu ia în greutate bebelușul, medicul pediatru va investiga mai multe cauze.
Creșterea insuficientă în greutate la un bebeluș este un semnal de alarmă care necesită atenție medicală, mai ales în primul an de viață, când dezvoltarea este rapidă și esențială.
Etape dezvoltare bebeluș 0 - 3 luni
În primele luni de viață este recomandată alăptarea la cerere, ceea ce înseamnă că bebelușul va mânca atunci când simte foame.
La sân, bebelușii pot mânca de obicei la fiecare două sau trei ore, iar cantitatea de lapte poate varia, dar în medie se situează între 60 și 90 de mililitri pe kilogram de greutate corporală, pe zi.
În cazul hrănirii cu lapte formulă, cantitatea specifică va depinde de formula folosită și de vârstă, dar în general, un bebeluș poate bea între 120 și 180 de mililitri de formulă la fiecare 3-4 ore în primele luni.
Greutatea la fete poate diferi de greutatea la băieți, încă din prima lună de viață, dovadă că există grafice de creștere băieți, separate de cele pentru fete.
Cât trebuie să ia un bebeluș în greutate diferă, desigur, și în funcție de sexul acestuia.
Cât mănâncă un bebeluș sănătos
Cantitatea de hrană de care are nevoie un bebeluș sănătos poate varia semnificativ în funcție de vârsta și greutatea sa, dar și de tipul de alimentație - fie alăptat la sân, fie hrănit cu lapte matern pompat sau cu lapte formulă.
În primele luni de viață este recomandată alăptarea la cerere, ceea ce înseamnă că bebelușul va mânca atunci când simte foame.
La sân, bebelușii pot mânca de obicei la fiecare două sau trei ore, iar cantitatea de lapte poate varia, dar în general, între 60 și 90 ml/kg/zi.
În cazul hrănirii cu lapte formulă, cantitatea specifică va depinde de formula folosită și de vârstă, dar în general, un bebeluș poate bea între 120 și 180 ml de formulă la fiecare 3-4 ore în primele luni.
Ce diferențe există între ritmul de creștere al bebelușilor alăptați și al bebelușilor hrăniți cu lapte praf
Există unele diferențe în ritmul de creștere al bebelușilor alăptați și al celor hrătiți cu lapte praf.
Aceste diferențe pot fi considerate normale și se datorează obiceiurilor diferite de masă și compoziției laptelui.
Bebelușii hrăniți cu lapte praf tind să câștige în greutate într-un ritm diferit față de cei alăptați natural, fiind influențați de ritmul meselor și densitatea calorică a formulei.
Faptul că bebelușul nu ia în greutate este una dintre cele mai frecvente îngrijorări ale părinților în primele săptămâni și luni de viață.
În unele situații, este vorba doar despre o variație normală a ritmului de creștere, mai ales dacă sugarul este altfel vioi, se alimentează bine și urmează o curbă stabilă.
La nou-născut, greutatea trebuie interpretată în context.
Este normal să existe o scădere ponderală în primele zile după naștere, însă ulterior medicul urmărește dacă sugarul își revine și cum progresează curba de creștere.
Cât mănâncă un bebeluș sănătos
Cantitatea de hrană de care are nevoie un bebeluș sănătos poate varia semnificativ în funcție de vârsta și greutatea sa, dar și de tipul de alimentație - fie alăptat la sân, fie hrănit cu lapte matern pompat sau cu lapte formulă.
În primele luni de viață este recomandată alăptarea la cerere, ceea ce înseamnă că bebelușul va mânca atunci când simte foame.
La sân, bebelușii pot mânca de obicei la fiecare două sau trei ore, iar cantitatea de lapte poate varia, dar în medie se situează între 60 și 90 de mililitri pe kilogram de greutate corporală, pe zi.
Drept concluzie, monitorizarea atentă a greutății bebelușului în primul an de viață este esențială pentru a identifica timpuriu stagnările în creștere, a investiga cauzele posibile și a interveni prompt pentru o creștere sănătoasă.
tags: #masele #oprite #din #crestere #bebe
Postări populare:
- Perspectiva Ramonei Popescu asupra drepturilor reproductive
- ghid despre concediul paternal și modificările legislative din România
- Progrese și provocări în cadrul Legii Educației pentru orele de limbă maternă ale elevilor străini
- Protocol complet pentru cultivarea fibroblastelor din embrion de pui, cu monitorizare time-lapse
- Rețetă detaliată: piure de cartof dulce cu ficăței pentru cei mici