Respirația orală este procesul de a respira prin gură, ceea ce poate provoca probleme de sănătate precum carii dentare, uscarea mucoasei bucale și riscul crescut de infecții. Aceasta poate afecta dezvoltarea maxilarului și eficiența respiratorie, contribuind la tulburări precum apneea în somn. De asemenea, expunerea la agenți patogeni este mai mare, ceea ce poate slăbi sistemul imunitar și crește riscul de alergii.
Conform statisticilor, foarte mulți copii (circa 1 din 3) se confruntă cu respirația orală. La origini se pot afla variate tulburări și patologii, care pot cauza afecțiuni pediatrice. Acestea, la rândul lor, acestea din urmă dau naștere unor maladii afecțiuni specifice vârstei adulte.
Respirația pe gură la copii pare, la prima vedere, un “obicei simpatic” sau un detaliu minor: doarme cu gura deschisă, vorbește “pe nas”, răcește des, sforăie uneori. Nu orice copil cu respirația pe gură la copii va avea automat probleme “mari”. Mai multe surse clinice subliniază că atunci când respirația pe gură la copii este persistentă, merită căutată cauza și tratată, nu “așteptată să treacă”.
Cum putem recunoaște copiii cu respirație orală?
În general, un copil pentru care respirația orală a devenit o stare naturală, este ușor de recunoscut. Dovadă stau câteva manifestări specifice la nivelul feței, care în jargon medical poartă numele de facies adenoid:
- Gurița deschisă aproape în permanență, chiar și în somn;
- Nas mititel, mai puțin dezvoltat decât al celorlalți copii;
- Fose nazale strâmte;
- Mandibulă ,,căzută”;
- Buza superioară mai scurtă și mai subțire;
- Spațiu amplu între gură și năsuc;
- Față îngustată, cu aspect alungit;
- Arcadele inferioare și superioare subdezvoltate (palat strâns).
În completare, manifestările morfologice pot fi însoțite de:
- Somn nocturn caracterizat de sforăit;
- Salivă pe pernă în timpul somnului;
- Îmbolnăviri frecvente (otite, congestii nazale, etc.).
Respirația orală la copii: cele mai frecvente cauze
Cauzele respirației orale la copii sunt adesea legate de probleme structurale sau funcționale ale căilor respiratorii. La bazele acestei probleme de respirație, se pot afla mai multe cauze de natură patologică și non-patologică. Însă, de cele mai multe ori, este vorba numai despre un obicei care trebuie corectat, nu despre o afecțiune propriu-zisă.
Cauze patologice
Aici sunt incluse diverse maladii afecțiuni ale tractului respirator superior. Acestea afectează interesează zona nasului, faringelui, laringelui, traheei și se pot manifesta prin:
- Rinite alergice;
- Congestie nazală (nas înfundat);
- Vegetații adenoide (polipi);
- Amigdalite (hipertorfia amigdalelor);
- Faringite cronice;
- Deviații de sept, etc.;
Alte cauze
Le numim non-patologice, ele având ca sursă diverse vicii ale copilăriei sau defecte anatomice:
- Suptul degetului, cu urmări vizibile și la nivelul structurii oaselor maxilarului (defecte ortodontice);
- Deglutiția atipică, un fel de ”amintire” a comportamentului din timpul perioadei de sugar;
- Anumite caracteristici individuale (atrofia mușchilor responsabili de masticație);
- Mușcarea / suptul buzei inferioare;
- Defecte morfologice (limba mărită).
Unul dintre cele mai comune motive pentru respirația pe gură la copii, în special între 2 și 7 ani, este hipertrofia vegetațiilor adenoide (“polipii”). Când adenoidul este mărit, poate bloca posterior nasul (rinofaringele), iar copilul “renunță” la nas și deschide gura ca să poată respira. Amigdalele mari pot contribui la sforăit și la tulburări de respirație în somn. În contextul somnului, musculatura se relaxează și îngustarea devine mai pronunțată. Alergiile pot menține nasul blocat mult timp, fără febră și fără “răceală adevărată”. Strănutul în salve, mâncărimea nasului, secrețiile apoase, cearcănele și “salutul alergic” (ștersul nasului cu palma) sunt indicii utile. Copiii în colectivitate pot face episoade frecvente de rinită/rinosinuzită, iar mucoasa nazală rămâne congestionată mult timp. Mai rar, pot contribui deviații de sept, cornete hipertrofice, particularități cranio-faciale sau alte condiții care îngustează căile aeriene.
Respirația orală la copii: ce efecte poate avea asupra organismului?
Respirația pe gură nu este un moft, ci un semnal de alarmă. Nasul nu este doar “o țeavă” pentru aer. El filtrează particulele, încălzește și umezește aerul inspirat, ceea ce protejează căile respiratorii. Când respirația pe gură la copii devine modul principal de respirație, aerul intră mai uscat și mai rece, iar gura (mucoasa bucală) se usucă.
Evaluarea corectă a problemei permite o viziune mai amplă asupra situației generale. Spre exemplu, copilul cu respirație orală are o cutie toracică slab dezvoltată. Totul se petrece din cauza așa-zisei,,foame de aer” și a lipsei de ,,antrenament” a mușchilor respiratori. Un alt efect posibil se referă la modificările scheletice: Stern adâncit între coaste; Umeri aplecați (cocoașă); Omoplați lățiți. La acestea se mai adaugă și unele anomalii morfologice ale coloanei vertebrale, precum cifoza, caracterizată de inversarea curbei lombare normale.
În timp, modul de respirație influențează postura limbii, poziția buzelor și echilibrul muscular din jurul maxilarelor. Mai multe lucrări de sinteză din literatura medicală discută asocierea dintre respirația orală cronică și modificări dento-faciale sau ocluzale la copii și adolescenți. Pe scurt: dacă un copil stă mult cu gura deschisă, limba tinde să stea mai jos, iar mușchii feței lucrează “altfel”. Asta poate susține, la unii copii, o dezvoltare mai puțin favorabilă a arcadelor dentare.
Respirația pe gură duce la creșterea producției și acumulării de mucus, favorizând dezvoltarea și persistența inflamațiilor și infecțiilor în sistemul respirator și auditiv. În timpul creșterii, dacă cavitățile nazale nu sunt stimulate corespunzător, este posibil ca acestea să nu se extindă corespunzător. De fapt, limba, pentru a permite trecerea aerului, își schimbă postura coborându-se pe podeaua orală.
Unul dintre cele mai serioase efecte ale respirației pe gură este asupra somnului. Mulți oameni nici nu știu că respiră pe gură noaptea: se trezesc doar cu gura uscată, dureri de gât sau senzația că nu s-au odihnit cum trebuie. Pe parcursul somnului, mușchii gâtului se relaxează, iar, dacă respirați pe gură, fluxul de aer devine turbulent. Apneea de somn (numită medical „sindrom de apnee obstructivă”) scade gradul de oxigenare, ceea ce duce la somn fragmentat și treziri nocturne. Rezultatul? Respirația nazală este cea care asigură aportul adecvat de oxigen.
Da, dacă este susținută pe termen lung. Respirația pe gură influențează poziția limbii și mușchii folosiți pentru formarea sunetelor. Câteva studii au observat o legătură între respirația cronică pe gură și scăderea performanței cognitive (adică afectarea atenției, memoriei sau învățării). Explicația posibilă: lipsa oxigenului adecvat în timpul somnului afectează activitatea creierului.
Respirația pe gură usucă saliva, iar saliva are rolul de a curăța și distruge bacteriile din cavitatea bucală. Gura uscată: O gură deschisă constant poate duce la uscarea efectivă a salivei. Acest lucru, în schimb afectează capacitatea și calitatea salivei pe care o are asupra bacteriilor și a depozitelor de mâncare.
Practicată pe termen lung, respirația pe gură impactează structura feței copilului. Copilul care respiră pe gură poate avea un maxilar superior mai îngust, o mandibulă mai mică, poziționată posterior, dinții înghesuiți și mușcătura deschisă (când dinții de sus nu au contact cu cei de jos). De asemenea, pot apărea dificultăți la mestecarea și înghițirea alimentelor. Uscăciunea constantă a gurii și pierderea de salivă pot duce la apariția cariilor dentare și a inflamației gingivale. În lipsa unui aport optim de oxigen, cel mic poate avea dureri de cap.
Unii copii nu pot respira bine prin nas și încearcă să suplinescă acest proces fiziologic respirând pe gură. Această situație nu este normală și poate provoca mai multe probleme copilului. Schimbul de oxigen în timpul nopții poate fi compromis. Simțul mirosului se poate modifica în timp. Apar probleme la școală, cum ar fi deficitul de atenție și dificultățile de concentrare, copiii sunt mai irascibili, mai nervoși. Acești copii nu au nicio vină. Acest articol este tocmai pentru informare și conștientizarea acestor afecțiuni.
Ce trebuie să știi despre diagnosticare și tratament?
Privită prin prisma tabloului simptomatic, respirația orală este destul de evidentă. În astfel de situații, diagnosticarea nu ar trebui să întâmpine dificultăți. Pentru facilitarea mecanismului respirator, este important să menții cavitățile nazale ale copilului curate cu ajutorul soluțiilor fiziologice și să apelezi la diferite remedii naturale care dau roade și în caz de nas înfundat.
Dacă acest tip de respirație se datorează proastelor obiceiuri, probabil că ai mult de ”lucru” pentru a-l dezvăța. Însă de multe ori, simptomele sunt mai puțin vizibile. Și chiar dacă este vorba despre un automatism, se pot ușor confunda cu un comportament temporar. Un exemplu este cazul respirației mixte, unde inspirația orală și cea nazală au loc simultan, fără diferențe sesizabile între ele. Dacă nu sunt explorate analizate în amănunt, pot trece neobservate ochiului părintelui sau medicului pediatru.
Dată fiind confuzia și dificultatea de a pune un diagnostic sigur 100%, este nevoie de munca în echipă a mai multor medici, fiecare cu o altă specializare (ortodont, pediatru, logoped, ORL-ist). Și tot pentru un diagnostic precis, trebuie să existe o colaborare strânsă între medicul specialist și părinte. Acesta din urmă este singurul care poate confirma / infirma prezența unor comportamente și obiceiuri specifice.
Un consult ORL bine făcut pentru respirația pe gură la copii include: istoricul (cât durează, când apare, dacă există alergii), examen ORL complet și, la nevoie, endoscopie nazală (o investigație scurtă care arată vegetațiile adenoide și anatomia locală).
Respirația orală la copii: tratamente recomandate
Pentru a reuși să combați respirația orală la copii, nu trebuie să treci cu vederea niciun obicei sau simptom. Uneori, fără să apelezi la vreun remediu, ajunge să intervii doar în ce privește comportamentul eronat, prin corectarea unor ”scăpări” ale celui mic.
Un mesaj important: respirația pe gură la copii este, de cele mai multe ori, un simptom. Tratamentul real înseamnă să rezolvi cauza: adenoid/amigdale, alergii, inflamație cronică, particularități anatomice.
Dacă un copil respiră pe gură cauzele trebuie investigate imediat, pentru că acest lucru îi poate influența sănătatea. Sistemul imunitar poate fi atins, postura, atenția și chiar structura facială.
Studiile actuale demonstrează faptul că tratamentele ortodontice și ortopedice faciale pot ajuta la reglarea disfuncțiilor căilor aeriene.
La Dr. Pe lângă igiena orală și controlul alimentației, asigură-te că cel mic bea suficientă apă pe parcursul zilei. Deshidratarea poate duce și ea la respirație urât mirositoare, deoarece saliva ajută la curățarea gurii.
Respirația pe gură la copii de la Dr. German Ramirez
Unii copii au laringele insuficient de rigid și se colabează determinând astfel un sunet în timpul inspirului. În general se vindecă spontan în primele luni. Weezing sau respirația suierătoare presupune un zgomot ascuțit al respirației, atunci când copilul expiră (scoate aerul din plămâni). În situații severe este însoțit și de un efort respirator intens. Dacă apare brusc constituie motiv de îngrijorare, deoarece există pericolul ca bebelușul să fi aspirat.
Da, mai ales dacă somnul este fragmentat. De ce nasul contează: respirația nazală nu e un moft. Respirația pe gură la copii: când este normală și când devine un semnal de alarmă.
Ocazional, da - mai ales în răceli sau alergii sezoniere. Copilul respiră pe gură, dar nu are secreții. În multe cazuri, vegetațiile adenoide mărite sau rinita alergică pot da congestie fără “muci” evidenți.
Pe termen lung, mai ales la copiii aflați în curs de dezvoltare, la care structura osoasă nu a fost definitivată încă, adică scheletul nu s-a maturizat, respirația pe gură poate influența chiar modul în care se dezvoltă oasele feței și poziția dinților. Cand aerul trece constant prin gura, muschii fetei si ai maxilarului lucreaza diferit. Copiii care respira pe gura ani de zile pot ajunge la modificari faciale care, in unele cazuri, nu mai pot fi complet corectate decat cu ortodontie sau chirurgie. Respiratia pe gura favorizeaza malocluzia (adica alinierea incorecta a dintilor). Spre exemplu, dintii din fata nu se ating corect sau se inclina. Cand gura sta deschisa, muschii din jurul buzelor, obrajilor si limbii isi pierd echilibrul natural. Limba, care ar trebui sa stea pe cerul gurii, coboara, iar buzele raman intredeschise. Aceasta disfunctie musculara (denumita si dezechilibru orofacial) agraveaza deformarile dentare si, mai mult, pe cele faciale.
Suntem structurați astfel încât să respirăm în mod normal pe nas. Atunci când respirăm normal, nasul filtrează, încălzește și umezește aerul înainte ca acesta să ne intre în plămâni. Respirația orală și cea nazală afectează în moduri foarte diferite corpul. Organismul uman nu este conceput pentru respirație orală. Gura are rolul de a crea sunete pentru comunicare și de a fi utilizată pentru alimentație. În toate momentele în care nu îndeplinește niciunul dintre aceste două roluri, ar trebui să rămână închisă, în stare relaxată.
Dacă respiratia se mentine chiar si dupa ce febra si tusea s-au ameliorat, este posibil ca sursa problemei sa fie altundeva - probleme dentare sau digestive. Diagnosticul respiratiei urat mirositoare incepe adesea cu o examinare fizica a gurii, gatului si nasului copilului. Este important ca medicul de familie sa aiba acces la un istoric medical complet al celui mic, pentru a corela simptomele cu alte afectiuni. In unele cazuri, poate solicita analize de laborator pentru a confirma sau a exclude anumite cauze.
În toate momentele în care nu îndeplinește niciunul dintre aceste două roluri, ar trebui să rămână închisă, în stare relaxată. Atunci când copilul respiră normal, respirația este silențioasă, ritmică și lipsită de efort. Forma optimă presupune ca aerul să fie inspirat pe nas, în timp ce buzele sunt închise.