În satele din Moldova, gospodinele păstrează cu sfinţenie o reţetă veche din moşi-strămoşi. Ca în fiecare an, rețeta tradiționalul desert o aflăm de Ecaterina Hulea, fostă educatoare a satului și meșter popular. "De ce se numesc Scutecele lui Iisus? Pentru că Domnul a avut nevoie în primul rând de un scutec, în care a fost învelit atunci când a venit pe lume. Pregătirea turtelor de Crăciun este un adevărat ritual."
Scutecele Domnului sunt niște turte cu umplutură simplă, așa cum se făcea mâncarea pe vremuri, cu ce era la îndemână și cu ce era prin ogradă. Rețeta de turte de Crăciun este tradițională. Scutecele Domnului se fac doar în postul Crăciunului și se mănâncă în Ajun. Se mai numesc scutecele lui Iisus sau pelincile Domnului. Se fac în Moldova și în sudul țării.
Pentru ca acest dulce se mănâncă doar în post, rețeta este una de post și este foarte simplă. Sunt mai multe variante de umplutură, dar cele mai cunoscute sunt cele cu nucă și cu cânepă. Cele cu cânepă se numesc turte cu julfă și rețeta lor este foarte veche. În zilele noastre, cânepa a fost înlocuită cu nucă măcinată.
Pe vremuri, turtele erau citite de preot atunci când acesta venea pe la casele oamenilor să vestească Naşterea Mântuitorului şi abia apoi, în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, turtele erau împărţite cu cei săraci şi cu cei dragi din familie. Se spunea că turtele, foaia aceea uscată ce urma a fi însiropată, erau scutecele Copilului Iisus abia născut, scutecele Copilului născut într-o iesle.
Tradiția turtelor de Crăciun este păstrată din generaţie în generaţie în satul Odaia Manolache, din judeţul Galaţi. Gospodinele fac turtele cu câteva zile înainte de Crăciun, dar pregătirile încep cu zile de post şi cu o curăţenie generală în casă. Apoi, pentru a realiza scutecele Domnului, femeile din Odaia Manolache respectă reţelele moştenite de la bunici.
"Casa trebuie să fie curată şi îngrijită, trebuie să ţinem câteva zile de post şi candela din cameră trebuie să fie aprinsă. Pentru a face turte, este nevoie de un kilogram de făină, un strop de sare, apă călduţă şi apoi se trece la frământat. Se pune şi un pic ulei, să mi se întindă aluatul şi frământ foarte bine. Secretul acestor scutece constă în frământatul lor, care trebuie să fie de lungă durată, frământăm foarte, foarte bine ca să se omogenizeze foarte bine şi să se întindă", a spus una dintre femeile care duce mai departe această tradiţie.
Aluatul cere doar făina cernută cu un praf de sare, peste care se adaugă, puţin câte puţin, apa călduţă până când aluatul se leagă şi poate fi frământat. Aluatul se lasă apoi acoperit să se odihnească jumătate de oră. Din aluat se rup bucăţi care se întind cu sucitorul în foi cât mai subţiri pe blatul de lucru. În măsura în care spațiul din bucătărie și chiar din casă vă permite, lăsați la uscat foile câteva ore bune. Apoi, coaceţi foile în tigaia pentru clătite.
În satul Odaia Manolache, gospodinele prepară turtele exact aşa cum se făceau în urmă cu sute de ani. "Turtele se întind pe o pernă curată, învelită într-o pânză albă. Perna fiind puţin bombată, întind aluatul până la refuz. Ea se înmoaie şi se întinde foarte bine, cât e mărimea pernei, să fie subţire ca foaia de hârtie. După ce s-a întins bine, turta se împarte în patru, se taie în semnul crucii şi se bagă la cuptor. După ce sunt gata, turtele se duc la uscat, într-un loc ferit de umezeală, ca să nu prindă mucegai. După ce au stat câteva ore la uscat, umplem turtele."
Pentru umplutură, se miezul de nucă, timp de 2-3 minute, într-o tigaie și se lasă să se usuce un pic. Pregătim mai întâi un sirop din zahăr, arome şi coaja rasă de lămâie. Turtele sunt bune dacă au miere de albine, miez de nucă, lămâie, rahat şi halva. Eu am învăţat de la mama mea să pun şi halva. Acum lumea nu prea mai pune halva, dar eu în memoria mamei mele respect reţeta aşa cum am moştenit o de la ea”, a explicat Ecaterina Hulea.
Fiecare foaie se înmoaie în sirop se aşează pe un platou şi se presară cu nuca măcinată. Se presară nucă şi zahăr şi peste ultima foaie.
Sunt zile în care gospodinele și bucătarii pricepuți se întrec în rețete deliciose pentru deserturi speciale care să ne bucure de Crăciun. La Galați, femeile pregătesc Scutecele Domnului sau turtele, prăjituri specifice pentru zona de sud-est a țării. Iar la Alba Iulia, bucătarul cetății a modelat un cozonac în formă de lebădă. Cosmin Toma, cunoscut drept bucătarul cetății Alba Iulia, este un pasionat al rețetelor tradiționale, pe care le culege din satul Bucium, în Munții Apuseni, de unde sunt bunicii lui. Dar profită de fiecare ocazie pentru a-și prezenta preparatele într-o formă modernă și atractivă. Cosmin a folosit în primul rând ingrediente clasice din rețetele femeilor din Munții Apuseni.
Colindele fac casă bună cu cel mai drag desert pe care îl fac femeile din satul gălățean Odaia Manolache. Bucătăria Ecaterinei Hulea a devenit școală pentru tinerele satului, care trebuie să învețe cum se fac Scutecele Domnului.
Gospodinele au pregătit turtele, le-au însiropat, iar marți le vor da de pomană în amintirea celor plecați dintre noi. Gospodinele fac mai întâi aluatul folosind o rețetă simplă. Apoi, se întinde turta subțire pe o pernă în timp ce se cântă colinde vechi. Turtele coapte sunt înmuiate în sirop de zahăr. În final, turtele sunt pudrate cu zahăr sau, mai nou, cu nucă de cocos. În Ajun, scutecele Domnului sunt nelipsite din multe case.
Paul Buța, folclorist: "Țărăncile românce au făcut întotdeauna o bucurie și au considerat că trebuie să aducă o jertfă Mântuitorului la Nașterea Lui, și ce să-i aducă? Tocmai ceea ce i-a lipsit."
Femeile din zona Moldovei păstrează cu sfinţenie o reţetă veche din moşi-strămoşi. Turtele se întind pe perne albe.
Turtele mai sunt numite „scutecele lui Iisus” deoarece se mânăncă din Ajunul Crăciunului, în momentul în care creştinii aşteaptă marea sărbătoare a naşterii Domnului. Foile turtelor sunt fragile şi se întind cu atenţie, întocmai ca scutecele în care a fost învelit Domnul Iisus Hristos.
TURTE RUPTE | SCUTECELE DOMNULUI - RETETA MOLDOVENEASCA CU NUCA
În fiecare an, Crăciunul vine cu o mireasmă specifică, înfiripată în biserici, pe ulițele satului, pe străzile orașelor, în supermarketuri, în prăvălii, în casele noastre, dar și în sufletele celor ce Îl așteaptă cu dragoste și dor pe Sfântul Copil dumnezeiesc. Pe lângă bucuriile duhovnicești, românul nostru evlavios a știut să adauge praznicului bucate specifice, pentru ca agapa cu cei dragi ai familiei să fie una specială, reflectând bogăția darurilor lui Dumnezeu făcute omului.
Ar fi interesant să aruncăm o privire în rânduiala Bisericii referitoare la modul de postire în ajun de Crăciun, ca să înțelegem necesitatea practică a acestei minunății culinare. Potrivit tipicului, în ajun de Crăciun nu se consumă fierturi cu untdelemn, ci doar fructe și legume uscate ori fierte. În aceste condiții, vă închipuiți că le venea foarte greu româncelor să se arate la fel de ospitaliere cu musafirii ori colindătorii, vestitori ai Nașterii Domnului. De aceea, cred, au inventat o prăjitură ce nu folosește nici un gram de untdelemn ori margarină.
Vă mărturisesc că în ultimii ani am găsit tot mai greu ingredientul de bază al prăjiturii: semințele de cânepă. Gospodarii noștri, truditori ai ogoarelor, o cultivă din ce în ce mai rar, probabil din cauza confuziei create de informația potrivit căreia cânepa aparţine categoriei plantelor considerate droguri, asociată cu temutul canabis. Potrivit specialiștilor, doar cânepa indiană are asemenea proprietăți. Ea nu poate fi cultivată pe ogoarele noastre, căci are nevoie de temperaturi mai mari decât cele oferite de clima țării noastre. Așadar, legislația nu incriminează cânepa românească; ea ar putea fi cultivată, fiind o plantă industrială și medicinală cu vechi tradiții românești. Cine nu a auzit de ștergarele confecționate din cânepă ale bunicilor noastre? Sau de sforile ori de alte accesorii din gospodăria românească meșteșugite din fibrele textile ale buclucașei plante? În România se cultivă și astăzi cânepa, soiul autohton neincriminat de legislație, ce-i drept, pe suprafețe extrem de mici în comparație cu cele dinainte de 1989.
Din făină se prepară un aluat relativ tare, adăugându-se doar un praf de sare. Coca obținută nu se lasă la dospit căci, neavând drojdie, se poate coace îndată. Pentru ca turtițele să fie aproape simetrice, aluatul se împarte în părți aproximativ egale, cam de dimensiunea unui măr obișnuit. După ce se întinde foarte bine cu făcălețul și se presară făină, în așa fel încât să pară ca o foiță subțire, turta se coace pe plita încinsă bine, apoi se pune la uscat.
Sămânța de cânepă se pune la uscat pe sobă, cum făcea bunica, apoi se macină. Bătrânii o băteau în piuă. Astăzi, nemaiavând așa ceva, ne vom servi de râșniţa de piper ori cafea. Într-un vas mare se pune cânepa măcinată, apoi se adaugă cam 5 litri apă caldă. Cu o lingură de lemn se amestecă bine, până când apa adăugată devine de un alb gălbui. Lichidul obținut, numit în unele locuri lapte de găină, se strecoară prin tifon într-o cratiță mai largă. Se adaugă din nou aceeași cantitate de apă caldă peste cânepă, repetându-se acțiunea. Cratița cu cei 10 litri de lichid se pune să fiarbă la foc nu foarte iute. Când conținutul începe să clocotească, deasupra se ridică un fel de cremă, asemănătoare cu urda când se fierbe zerul la stână. Acea cremă se ia ușor cu paleta, se pune într-un vas, lăsându-se la răcit. Separat se pun la foc aprox.
Turtele uscate se trec prin siropul fierbinte, așezându-se apoi pe un platou sau altă formă; peste ele se așterne un strat subțirel de cremă, repetându-se acțiunea până la obținerea unui foietaj suficient de înalt ca să poată fi apoi tăiat. Deasupra ultimei foi se presară fulgi de cocos ori nucă măcinată, pentru aspect. Sfârșindu-se toate, platoul sau forma cu prăjitura se va așeza la un loc răcoros, dar nu foarte rece. După ce turta cu julfă s-a răcit, se ține la frigider.
Ecaterina Hulea este fostă educatoare în satul Odaia Manolachi, dar și coordonatoarea unui ansamblu folcloric. Prepararea turtelor se face cu casa plină, vecinele se ajută între ele și cântă, împreună, colinde. "Noi le pregătim cu mare dragoste deoarece este o mare sărbătoare Crăciunul, sărbătorim Nașterea lui Iisus Hristos. Aceste turte reprezintă scutecele în care Domnul a fost învelit atunci când a apărut pe lume. Ele se dau de pomană. Așa este obiceiul la noi, să dai de pomană vase umplute cu turte și sarmale."
După ce turtele sunt gata, localnicii taie porcul. "Eu îmi aleg cărnurile pentru anumite preparate. Pentru masa de Crăciun pregătesc cârnații, toba, leberul, o ruladă tradițională, plăcintă cu carne, sărmuluțe, piftie. Anul acesta vreau să le fac celor dragi o surpriză și să pregătesc rață la cuptor, înăbușită."
"Așa este obiceiul. Ne gătim în costume populare și plecăm să urăm oamenii din sat. Avem alături de noi copii și nepoți. Este o mare bucurie că anul acesta Măriuca, nepoțica mea a ales să meargă cu mine la colindat. După ce se întorc de la colindat, localnicii își deschid porțile caselor pentru a primi musafiri."
Gospodinele care fac turte regretă faptul că tinerii nu mai respectă tradiţiile şi că sărbătoarea Crăciunului şi-a pierdut din strălucire. "În prima zi de Crăciun mergem la biserică dimineaţă, apoi venim acasă şi stăm la masă cu familia. A doua zi mergem la naşi. Când eram tineri în prima zi de Crăciun era horă în sat, era bal, ne duceam cu fraţii, cu naşii şi ne distram. Multe obiceiuri frumoase, aşteptăm Crăciunul cu toată inima. Acum tineretul nu mai respectă aceste obiceiuri", îşi aminteşte Aurica Andone.
tags: #scutecele #domnului #cu #halva